![]() |
![]() |
|
|
Scopul, funcţiile, condiţiile de organizare şi funcţionare a centrului de
documentare şi informare Art. 1. Centru de resurse pluridisciplinare, centrul de documentare şi informare oferă elevilor, cadrelor didactice şi comunităţii locale un spaţiu de formare, comunicare şi informare, un laborator de experimentare a noilor tehnologii educaţionale, un loc de cultură, deschidere, întâlnire şi integrare. Art. 2. Prin specificul activităţii sale, centrul de documentare şi informare participă la implementarea politicilor educaţionale pe niveluri de studii, profiluri, specializări şi sprijină realizarea obiectivelor prevăzute în procesul de reformă a învăţământului românesc, răspunzând nevoilor de informare ale tuturor utilizatorilor. Art. 3. Prin crearea centrului de documentare şi informare (CDI) se are în vedere realizarea egalităţii şanselor elevilor din mediul urban cu a celor din mediul rural, a elevilor proveniţi din medii culturale, economice, sociale diferite, prin punerea la dispoziţie a materialelor si a documentelor necesare unei bune informări si documentari, precum si a unui personal calificat in domeniul ştiinţelor documentarii si informării, profesorul documentarist. Art. 4. Prin crearea CDI se are în vedere favorizarea accesului la informaţie si cultura a elevilor, cadrelor didactice si a membrilor comunităţii locale, replasarea scolii în centrul comunităţii locale, cât si definirea sa ca pol de cultura al comunităţii şcolare si celei locale. Art. 5. Prin activităţile desfăşurate în cadrul CDI se urmăreşte centrarea atenţiei asupra priorităţilor definite în proiectul şcolii, realizarea lor în colaborare cu toţi partenerii implicaţi in activitatea şcolară si extraşcolară, precum si adaptarea politicii educaţionale naţionale la nevoile si specificul scolii si publicului căruia i se adresează. Art. 6. Centrul de documentare şi informare îşi desfăşoară activitatea în afara oricăror preocupări de ordin politic sau ideologic. Art. 7. Centrul de documentare şi informare funcţionează în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal, tehnic profesional şi în celelalte unităţi de învăţământ preuniversitar. Art. 8. Centrul de documentare şi informare se organizează unitar pentru întreaga instituţie de învăţământ căreia îi aparţine, prin integrarea şi transformarea bibliotecii şcolare. Art. 9. Centrul de documentare şi informare are următoarele funcţii : funcţia de primire, funcţia de informare generală, funcţia pedagogică, funcţia de orientare şcolară şi profesională, funcţia de comunicare cu exteriorul, funcţia tehnică şi funcţia recreativă. Art. 10. In activitatea sa, centrul de documentare şi informare poate fi sprijinit de un consiliu al CDI, coordonat de către directorul unităţii de învăţământ, consiliu care precizează orientările şi opţiunile unităţii de învăţământ în materie de politică documentară. Din acest consiliu fac parte profesorul documentarist, cadre didactice, alţi membri ai echipei educative, elevi, reprezentanţi ai comunităţii locale. Art. 11. Crearea unui centru de documentare şi informare se realizează pe baza criteriilor de eligibilitate stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Art. 12. Pentru a răspunde nevoilor de informare si documentare ale utilizatorilor, centrul de documentare şi informare trebuie să dispună de un fond documentar corespunzător, de minimum 10 documente pentru un utilizator. Art. 13. Centrului de documentare şi informare i se asigură, în incinta şcolii, un spaţiu adecvat (bine iluminat, agreabil, primitor şi suficient de vast pentru a primi minimum 10% din totalul populaţiei şcolare), situat de preferinţă în apropierea sălilor de clasă şi a cancelariei, spaţiu care nu poate fi folosit în alte scopuri. Art. 14. (1) Baza materială a centrului de documentare şi informare este asigurată de comunitatea locală, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de alte ministere sau organe centrale care au în subordine unităţi de învăţământ, prin inspectoratele şcolare, sau direct prin unităţile de învăţământ în cadrul cărora funcţionează centrul. (2) Pentru completarea fondului documentar şi dotarea corespunzătoare cu mobilier, materiale şi echipamente, centrul de documentare şi informare poate beneficia de sponsorizări din partea unor ONG-uri, asociaţii, societăţi, fundaţii etc., cu respectarea prevederilor legale în vigoare. CENTRALIZATOR CDI |
||||||||||||||||||